Cameroon in plain moldavian.


Recommended traditional food.
ianuarie 24, 2011, 2:09 pm
Filed under: Cameroon.

N-am prea scris despre mâncare la început, pentru că dacă scriam, avea să fie ceva de genu asta: „Ujas, cum poţi să mănânci aşa ceva?! Arată oribil şi gust foarte straniu! Ewww!” : ) În plus majoritatea localurilor unde poţi mânca, nu arată exact foarte igienic, respectiv ai putea avea şanse să-ţi treacă pofta de mâncare.

În fine, acuma mă dau în vânt după majoritatea bucatelor de aici. (Majoritatea, pentru ca sunt unele pe care nici până acum nu mă încumet să le încerc : D) şi m-am obişnuit şi cu şoarecii.

Deci, recommended:

1. POISSON Braisé

Peştele fript după tradiţia tribului SAWA, este cel mai gustos pe care l-am mâncat vreodată. Este uns cu nişte sos tradiţional şi se serveşte cu miondo, banane plantain, sau manioc. Pe tavă, este manioc şi plantain, iar miondo este cam acelaşi lucru ca maniocul însă oleacă forma e diferită. Se mânâncă cu mâna.


Este pregătit de către femei în stradă.

Arată cam mudar şi sunt sigură că majoritatea, printre care   şi eu la început, ar zice cum se poate de mâncat aşa?, tăt  normal, focul arde toate bacteriile : D

 

 

 

2. NDOLE

Arată cam straniu dar e foarte, foarte gustos. E preparată din nişte plante care sunt amare, însă se spală

bine şi se adaugă sos de arahide. Cel mai bine se potriveşte cu bananele plantain care, apropo, sunt prăjite, fripte sau fierte. În toate cazurile ţi se topesc în gură.

3. SOS DE ARAHIDE SAU FISTIC.

Arahide sau fistic fierte cu carne sau peşte.

4. LEGUME ŞI COUSCOUS MAIS.

Nu am găsit nici o poză, însă couscous mais-ul e o          masă albă aproape fără nici un gust, însă cu                    legumele, sau mai bine zis, nişte ierburi, nu legume        cu care noi suntem obişnuiti, sunt de un verde  întunecat, se potriveşte destul de bine.

5. SPAGETTI EGG.

Când ne e foame şi lene să gătim acasă, şi financiar nu în cea mai bună situaţie, alegem să mâncam la Mussa. E un business specific musulmanilor care au „inventat” spagetti cu ouă şi legume. Foarte ieftin şi se pregateşte în câteva minute.

Iată aşa arată locul drăguţ unde mâncăm acastă minunată mâncare. Săxi aşa-i? Păcat că nu se văd şoarecii care aleargă pe acolo…

In fine, sunt şi restaurante foarte bune şi mâncare mai europeană, dar majoritatea sunt în partea mai dezvoltată a oraşului, departe de noi.

P.S. Ni-i dor de borş şi zeamă oricum!

Reclame

2 comentarii so far
Lasă un comentariu

facem pachet si’ti trimit in borcanas(in 2 borcanase)zeama si bors:)…? ps: cu smintina?:D

Comentariu de ion

:**
da da, si smantana :D, si prin UPS te rog, ca ei nu strica nimic :))

off, iaka un bors de casa mne by 🙂

Comentariu de elenascutaru




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: