Cameroon in plain moldavian.


Wazaaa!
decembrie 21, 2010, 8:27 am
Filed under: Cameroon.

Ca să ajungem în Waza National Parc ne-au trebuit două zile. Două zile care au presupus 4 ore cu maşina, 16 ore cu trenul în second class (teribil), 8 ore cu un microbus vai-de-capul-lui, în care am stat 5 pe 4 locuri, o noapte într-un hotel aka bordel local pentru că toate viceele erau pline de prezervative şi alte 4-5 ore cu un pick-up pe care l-am inchiriat pentru 3 zile de a vizita cele mai turistice locuri, pentru că alt transport până acolo nu este.

Dar toate suferinţele fundurilor noastre care au stat cateva zeci de ore nemişcate pe scaune incomode şi drumuri, hm, dacă pot fi numite drumuri unele, au fost recompensate cand am văzut asta:

Şoferul nostru, care obsnuieşte să aducă turişti de câte vreo 20 de ori pe an, in 3 ani, niciodată nu a vazut ataţia elefanţi, chiar ne-a zis că se întamplă foarte des să se intoarcă acasă fără să vadă vreunul.

In plus ghidul de la Waza ne spuse că e aproape imposibil de a vedea un leu, desi ei sunt acolo, pentru ca ei nu prea ies la iveală, but we got very lucky, deşi nu am putut prinde, leoaica de fapt, in vreo poză, am vazut-o furişindu-se prin iarba.

We live in a beautiful world.


Reclame

8 comentarii so far
Lasă un comentariu

aaaaa animaleee jiiiii ❤

Comentariu de alice

haha :))

Comentariu de elenascutaru

Măi da e cald acolo… Pozele sunt super.

Comentariu de Oleg

tare cald, vreau zapada :))

Comentariu de elenascutaru

aici e zapada , dar cam se topeste

Comentariu de antonia

oricum e mai bine decat +35 :))

Comentariu de elenascutaru

uaaaaaaaaaaaaaaaaaa. eu tot vreeeu (((

Comentariu de alexg

:))

Comentariu de elenascutaru




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: