Cameroon in plain moldavian.


African happiness.
august 9, 2010, 8:52 am
Filed under: Cameroon.

Chiar dacă trăim mai bine, nu suntem nici pe jumătate atât de fericiţi precum sunt oamenii de aici. „We are happy and rich people, Elena” imi spun permanent prietenii mei de aici. Şi întradevăr sunt, poate nu neapărat material, deşi nici asta nu e o problemă.

Eu îi judecam uneori, că nu reflectă la ziua de mâine, că trăiesc aşa şi pe dincolo, da ei îs fericiţi blin.

Aici după lucru majoritatea merg seara şi stau undeva la o bere, se numeşte „after work” )), pentru că au lucrat (ok, poate nu întotdeauna eficient, frustrarea asta încă nu mi-a trecut ))), dar pentru că a mai trecut o zi, pentru că au un salariu din care îşi permit să trăiască, pentru că au o familile, pentru că au copii, pentru că au prieteni, etc. Şi ei sunt fericiţi.

Sâmbăta, lucrând până la 14, merg toţi acasă, dorm şi se odihnesc până târiziu, mănâncă, se îmbracă frumos, îşi iau soţiile şi ies pe la 12 noaptea din casă şi merg şi sărbătoresc în vreun local toată noaptea. Duminica se doarme şi se odihneşte acasă. Luni iarăşi la lucru.

Ieri prietenii mei m-au luat să văd cum sâmbătă seara oamenii se odihnesc. Beau mult uneori, însă nu se îmbată do paterea pulisa pentru că viaţa îi h**novaya, da pentru că sunt fericiţi. „Elena, i could go right now and cash out all my money from the bank and spend them all tonight, ‘cause I’m happy”, îmi spuse unul din ei. Asta e greu să şi pentru mine să înţeleg uneori, pentru că noi gândim altfel, noi ne gândim la ziua de mâine, pentru că doar nu ştim ce-o să fie mâine, nici ei nu ştiu, dar ei azi sunt fericiţi. „We don’t have to worry about tomorrow Elena, there is God that takes care of us” a continuat el.

Dar vreau să accentuez, asta nu-i nici pe departe pofighism, ei pur şi simplu îşi trăiesc viaţa aşa cum ei îşi doresc.

Toate cântecele, tradiţionale, moderne, în oricare limbă n-ar fi cântate, sunt doar despre dragoste şi despre cât e de bine să trăieşti, dacă chiar şi sunt mai triste apu tot europenii le cântă. Toate trasnmit doar emoţii pozitive, optimistice şi sunt vesele de te face să-ţi mişti fundul aşa cum numai ei pot. Muzica aici e o metodă de sensibilizare a populaţiei. Seara în baruri poţi auzi cântece religioase, care sunt cântate şi la biserică.

La noi toate cântecele sunt „di jăli”, mai ales cele rock, da eu ascult mult rock, chiar şi acum când scriu, şi încerc să caut unul mai vesel, nu gasesc, sau poate eu n-am de acestea.

De exemplu cânta ceva tare cunoscut şi ei toţi sar în picioare şi cântă tare şi dansează. Şi asta îi aşa de fain. La ei fericirea sună aşa:

La noi sună aşa (sorry n-am găsit o variantă mai bună):

Vreau să învăţ asta de la ei.

Deşi mai târziu, prietenii mei au insistat că tre să văd şi un alt fel de „african happiness”, parcă şi aşa n-aş fi fost îndeajuns frustrată )). Adică un strip club. (Saşa, faci skip la partea asta când povesteşti la părinţi )))) Am intrat într-un local şi chiar la uşă o dansatoare absolut goală zice: „Ohh, la blanche” şi îni sare în gât, asta o fost ujasna))). Da oricum erau grase şi au ţeliulit aşa că nu recomand )).

Pe mine asta m-o pus foarte mult pe gânduri, poate nu e bine, poate ar trebui să fie mai cu iniţiativă, poate ar fi trăit mai bine, poate dacă ar încerca să schimbe ceva ca ţara să se dezvolte, pentru că au resurse, însă utilizând acelaşi „poate” ar deveni nişte frustraţi ca noi care de nimic niciodată nu suntem mulţumiţi şi vrem mai mult şi mai mult. Nu şi n-au ei maşină de spălat automată, nu şi ce? Lor nu le pasă.

„Happiness is a state of mind or feeling characterized by contentment, love, satisfaction, pleasure, or joy”. Credeţi-mă aici e greu din toate punctele de vedere (http://www.imf.org/external/np/sec/pn/2010/pn1094.htm ), dar ei le au pe toate.

Don’t I look happy? (http://www.facebook.com/profile.php?id=1076971156#!/photo.php?pid=31508560&id=1076971156)

Voi şi zişiţi?

Reclame

9 comentarii so far
Lasă un comentariu

plăcut articolul ^^ Don’t worry, be happy 🙂

Comentariu de Kerdic

un african sta catarat intr-un palmier si maninca banane si se uita la stele. trece un alb pe alaturi si ii zice:
– mai ce stai tu asa toata ziua si lenevesti, uite cite babane ai, culegele si vindele
– pentru ce
– faci bani apoi angajezi pe cineva sa te ajute si faci mai multi bani, apoi mai cumperi niste palmieri si culegi si mai multe banane, tot asa, apoi ajungi sa exporti in europa, america…
– pentru ce
– pai faci o gramada bani si pe la vreo 60 ani o sa poti sa stai sa nu faci nimic si sa te uiti la stele

Comentariu de Alexandru

bananele nu cresc pe palmieri :DD

Comentariu de elenascutaru

el le avea de acasa

Comentariu de Alexandru

foarte pozitiv si inspirational! thx >:D<

Comentariu de Polly

mantsanesc faw :*

Comentariu de elenascutaru

poate tu deja nu vreai acasa….:)

Comentariu de leneshu_nica

poate :))))))

Comentariu de elenascutaru

Eu dzic, sa traim dziua asha de parca ar fi ultima sau in aceiash sintonie, Carpe diem !!!

…Noi, adica albii sau cum scrii eurpoenii nu ne odihnim nicidecum, zilnic esti pe incolo incoa si pierzi practic tot timpul tau pretzios in birouri sau fabrici… apoi te intrebi, pentru ce?? pentru ca sa fii la pas cu cei ce te inconjoara, sa ai o casa, o bucatarie total echipata, masina de spalat, telefon, automobil etc etc etc… asta tat ii bred inca deashel agromnii…

vorbind de fericire, ap am gasit o cartzulie scrisa de un american care a calatorit prin mai multe tzari ca sa ajunga la concluzii ce tzara sau popor e mai fericit, si moldova nu a scapat, a vizitat’o si a luat concluzia ca cea mai nefericita tzara e taman MOLDOVA… d ce??? ginditziva si voi de ce ….

Comentariu de Dima




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: